Totuși, iubirea - Adrian Păunescu

Și totuși există iubire
Și totuși există blestem
Dau lumii, dau lumii de știre
Iubesc, am curaj și mă tem.

Și totuși e stare de veghe
Și totuși murim repetat
Și totuși mai cred în pereche
Și totuși ceva s-a-ntâmplat.

Pretenții nici n-am de la lume
Un pat, întuneric și tu.
Intrăm în amor fără nume
Fiorul ca fulger căzu.

Motoarele lumii sunt stinse
Rețele pe căi au căzut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezește-le tu c-un sărut.

Acum te declar Dumnezee
Eu însumi mă simt Dumnezeu
Continuă lumea femeie
Cu plozi scriși în numele meu.

Afară roiesc întunerici
Aici suntem noi luminoși.
Se ceartă-ntre ele biserici
Făcându-și același reproș.

Și tu și iubirea există
Și moartea există în ea
Îmi place mai mult când ești tristă
Tristețea, de fapt, e a ta.

Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul mă sprijin de cer,
Tu ești în puterile mele,
Deși închiziții te cer.

Ce spun se aude aiurea
Mă-ntorc la silaba dintâi.
Prăval peste tine pădurea
Adio, adică rămâi.

Și totuși există iubire
Și totuși există blestem
Dau lumii, dau lumii de știre
Iubesc, am curaj și mă tem.

Iubita mea, ți-am cumpărat un munte - Adrian Păunescu

Iubita mea, ți-am cumpărat un munte
Am fost la târg, dar nu l-am luat pe bani
Are păduri și râuri și o punte 
În vârstă de un milion de ani...

Ți l-am adus în brațe pân' la poartă 
E minunat și piatra lui e grea,
Comerțul ambulant cu munți se poartă...
Dar unde-ai să-l așezi, iubita mea?

Ce munte colosal, un munte straniu
Cu porci mistreți ce cântă-n coruri: jir!
Iar în adânc sunt staturi de uraniu
Și-am dat puțin pe el... un chilipir...

Iubita mea, gătește marea vale
În care să-l aduc și să-l răstorn
Și-apoi la nunta regăsirii sale
Să cânt ca vânător al lui din corn...

Iubita mea, ți-am cumpărat un munte
Să faci cu el ce-i ști și ce vei vrea,
Eu mă retrag în peșteri muribunde
Că am uitat să-ți mai șoptesc ceva:
Am dat pe acest munte viața mea!

Din marele bazar cu amănunte
Plătind cu viața tot ce scump era,
Iubita mea, ți-am cumpărat un munte...
Păcat că n-o să-ncapă-n lumea ta.

Iubesc ploaia! - Nichita Stănescu

Iubesc ploaia nebună ce vrea
Să cadă, să doară, să fie doar ea,
La masa aceluiași hol ruginit,
Când nimeni nu cere răspunsul primit,
S-o vreau ca să stea !

E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi
Deasupra la toate să ploaie pe noi,
Când stropii cei grei se dau rătăcind
De-a valma în cer, și cad împietrind
Bezmetici și goi !

E ploaia pe geamuri ce cade strident,
Stau singur la geam și totuși absent
Când nimeni nu cere privirii reper,
Nu zic la nimeni, nici mie, că sper
Un soare prezent !

Mari picuri de nuntă stropesc apăsat
Cămașa de mire, Pământu-mpărat
Stă singur la masă, nuntași-s plecați,
Tomnatici și grei, de vânturi luați
Săruturi răzbat !

De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin
Cu picurii reci mă cheamă să vin,
Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea
Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,
De crede-n destin !

Cuplu - Ana Blandiana

Unii te văd numai pe tine,
Alții mă văd numai pe mine,
Ne suprapunem atât de perfect
Încât nimeni nu ne poate zări deodată
Și nimeni nu îndrăznește să locuiasca pe muchia
De unde putem fi văzuți amândoi.
Tu vezi numai luna,
Eu văd numai soarele,
Tu duci dorul soarelui,
Eu duc dorul lunii,
Stăm spate în spate,
Oasele noastre s-au unit de mult,
Sângele duce zvonuri
De la o inimă la alta.
Cum esti?
Dacă ridic brațul 
Și-l întind mult înapoi,
Îți descopăr clavicula dulce
Și, urcând, degetele îți ating 
Sfintele buze,
Apoi brusc se-ntorc și-mi strivesc
Până la sânge gura.
Cum suntem?
Avem patru brațe să ne apărăm,
Dar eu pot să lovesc numai dușmanul din fața mea
Și tu numai dușmanul din fața ta,
Avem patru picioare să alergăm,
Dar tu poți fugi numai în partea ta
Și eu numai în cealaltă parte.
Orice pas e o luptă pe viață și pe moarte.
Suntem egali?
Vom muri deodată sau unul va purta,
Încă o vreme,
Cadavrul celuilalt lipit de el
Și molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?
Sau poate nici nu va muri întreg
Și va purta-n eternitate
Povara dulce-a celuilalt,
Atrofiată de vecie,
Cât o cocoașă,
Cât un neg...
Oh, numai noi cunoaștem dorul
De-a ne putea privi în ochi
Și-a înțelege astfel totul,
Dar stăm spate în spate,
Crescuți ca doua crengi
Și daca unul dintre noi s-ar smulge,
Jertfindu-se pentru o singură privire,
Ar vedea numai spatele din care s-a smuls
Însângerat, înfrigurat,
Al celuilalt.

Liceu - Bacovia

Liceu, - cimitir
Al tinereții mele -
Pedanți profesori
Și examene grele...
Și azi mă-nfiori
Liceu, - cimitir
Al tinereții mele!

Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare -
Azi nu mai sunt eu
Și mintea mă doare...
Nimic nu mai vreau -
Liceu, -cimitir
Al tinereții mele!

Liceu, - cimitir
Al tinereții mele -
În lume m-ai dat
În valorile grele,
Atât de blazat...
Liceu, - cimitir
Al tinereții mele!

Sunt gelos, lua-m-ar naiba... – Mircea Cărtărescu

Sunt gelos. Știu că nu e frumos
Știu că nu-i de folos, și cu toate astea sunt gelos.
Sunt gelos când fac baie,
Când râșnesc cafeaua, când mă-ntorc prin ploaie
De la serviciu
Când ascult vreun disc cu Baniciu.

Sunt gelos când mă pieptăn și când îmi trag pantalonii
Și când apar la TV,  când privesc pietonii
Ce se holbeaza la B.C.U.
Când văd damele din fața hotelului Bucuresti, care nu spun nu
Și se duc cu băieții
Dacă primesc marafeții.

Îmi pare rău, dragoste, așa sunt, nu pot fi altfel,
Nu mă pot stăpâni să nu te văd la altul în brațe
Nu pot să-mi stăpânesc chinul ăsta interior
Să nu-ți fac reproșuri când vii târziu...
Mi-e frică atunci când ești prea veselă
Și m-apucă dracii când te văd amărâtă
Și mă gândesc: hait! acum a făcut-o!
Hait! A facut-o, e clar!

Sunt gelos. Știu că nu e frumos.
Știu cât sunt de hidos, și cu toate astea sunt gelos.
Sunt gelos când mă duc la dentist
Când vorbește la Actualități vreun iredenist
Sunt gelos când facem dragoste și când dorm
Sunt gelos enorm!
Mă gândesc că se știe și că amicii mă privesc cu milă,
Încerc să te fac să te trădezi prin metode subtile,
Fac pe liberalul în probleme sexuale
Te privesc în ochi, te rog să nu mă minți,
Stau îmbufnat câte o dimineață întreagă
Și nu mai sunt eu însumi, nu mai sunt eu însumi, dragoste!

Sunt gelos când bat la mașină
Sunt gelos când îl citesc pe Mușină
Sunt idiot de gelos cînd în Kundera toși se culcă
Cu toate, și când în decor Ioana Bulcă
recită ceva
Sunt gelos când tai un calup de halva.

Gelos când ud florile, când strănut
Bănuiala mă strânge de gât
Scenariile mă înnebunesc
Posibilitățile, probabilitățile mă aiuresc,
Sunt gelos când mănânc
Și îmi mușc unghiile și mă foiesc și plâng...

Îmi pare rău, dragoste.
Asta e.