duminică, 27 octombrie 2013

Iubita mea, ți-am cumpărat un munte - Adrian Păunescu

Iubita mea, ți-am cumpărat un munte
Am fost la târg, dar nu l-am luat pe bani
Are păduri și râuri și o punte 
În vârstă de un milion de ani...

Ți l-am adus în brațe pân' la poartă 
E minunat și piatra lui e grea,
Comerțul ambulant cu munți se poartă...
Dar unde-ai să-l așezi, iubita mea?

Ce munte colosal, un munte straniu
Cu porci mistreți ce cântă-n coruri: jir!
Iar în adânc sunt staturi de uraniu
Și-am dat puțin pe el... un chilipir...

Iubita mea, gătește marea vale
În care să-l aduc și să-l răstorn
Și-apoi la nunta regăsirii sale
Să cânt ca vânător al lui din corn...

Iubita mea, ți-am cumpărat un munte
Să faci cu el ce-i ști și ce vei vrea,
Eu mă retrag în peșteri muribunde
Că am uitat să-ți mai șoptesc ceva:
Am dat pe acest munte viața mea!

Din marele bazar cu amănunte
Plătind cu viața tot ce scump era,
Iubita mea, ți-am cumpărat un munte...
Păcat că n-o să-ncapă-n lumea ta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu