Sunt gelos, lua-m-ar naiba... – Mircea Cărtărescu

Sunt gelos. Știu că nu e frumos
Știu că nu-i de folos, și cu toate astea sunt gelos.
Sunt gelos când fac baie,
Când râșnesc cafeaua, când mă-ntorc prin ploaie
De la serviciu
Când ascult vreun disc cu Baniciu.

Sunt gelos când mă pieptăn și când îmi trag pantalonii
Și când apar la TV,  când privesc pietonii
Ce se holbeaza la B.C.U.
Când văd damele din fața hotelului Bucuresti, care nu spun nu
Și se duc cu băieții
Dacă primesc marafeții.

Îmi pare rău, dragoste, așa sunt, nu pot fi altfel,
Nu mă pot stăpâni să nu te văd la altul în brațe
Nu pot să-mi stăpânesc chinul ăsta interior
Să nu-ți fac reproșuri când vii târziu...
Mi-e frică atunci când ești prea veselă
Și m-apucă dracii când te văd amărâtă
Și mă gândesc: hait! acum a făcut-o!
Hait! A facut-o, e clar!

Sunt gelos. Știu că nu e frumos.
Știu cât sunt de hidos, și cu toate astea sunt gelos.
Sunt gelos când mă duc la dentist
Când vorbește la Actualități vreun iredenist
Sunt gelos când facem dragoste și când dorm
Sunt gelos enorm!
Mă gândesc că se știe și că amicii mă privesc cu milă,
Încerc să te fac să te trădezi prin metode subtile,
Fac pe liberalul în probleme sexuale
Te privesc în ochi, te rog să nu mă minți,
Stau îmbufnat câte o dimineață întreagă
Și nu mai sunt eu însumi, nu mai sunt eu însumi, dragoste!

Sunt gelos când bat la mașină
Sunt gelos când îl citesc pe Mușină
Sunt idiot de gelos cînd în Kundera toși se culcă
Cu toate, și când în decor Ioana Bulcă
recită ceva
Sunt gelos când tai un calup de halva.

Gelos când ud florile, când strănut
Bănuiala mă strânge de gât
Scenariile mă înnebunesc
Posibilitățile, probabilitățile mă aiuresc,
Sunt gelos când mănânc
Și îmi mușc unghiile și mă foiesc și plâng...

Îmi pare rău, dragoste.
Asta e.